Autor: Maria
-
Warning: very protective brother
Azi la grădina zoologică unul dintri cei trei tigri amur venise lipit de geamul de observare. O trupă de copilași chițăia, țipa, alerga, se ducea și se întorcea pe lângă geam și pe lângă tigru. Între copiii de grădiniță și școală irlandeză erau și băieții mei. Ștefan, ca întotdeauna cu 3 bețe după el. Să…
-
Copiii noștri chiar ne iubesc necondiționaț!
Una dintre formulările care m-a durut tare între 5 și 25 de ani a fost: „Tu ești mai mare, lasă de la tine!” Mi-am promis că eu nu o să le zic niciodată asta copiilor mei și mă țin de promisiune. Și totuși fac diferențe, chiar dacă nu le zic! Doar pentru că Marele Blond…
-
Atât de mare era uterul tău, mama?
„Educația” sexuală am început-o cu Matei (6,2 ani) la un an și un pic. La cererea lui, tot timpul. 🙂 Adică pe la un an și patru luni să fi fost a arătat către cuc (penis, da. al lui, da.) și a „întrebat” „Aaa?”. I-am spus că se cheamă cuc (denumirile științifice au apărut mai…
-
Când părinții iau o pauză
Când a venit pe lume Fasolică Matei, băiatul ăsta al nostru care a crescut în 6 ani și 2 luni cât alții în 8, împărțeam totul la trei. Se întâmpla să avem escapade adulte, dar răruțe și drăguțe. 🙂 După ce ne-a completat pruncul ăstălalt Ștefan casa, încă vreun an jumate am dirijat în patru…
-
Vaaai, dar ce copil curajos!
Azi am fost cu Ștefan (3 ani și 6 luni) să îi recolteze sânge pentru un set de analize “periodice”. Au sărit ambele asistente să îi imobilizeze brațele, picioarele și capul. Ștefan le-a spus calm: Am mai făcut asta! Bouche bée! La sfârșit, după patru eprubete, și mai multă uimire: Vaaai, dar ce copil curajos!…
-
V-am speriat! Vă rog să mă iertați!
Azi am avut de rezolvat 117 sarcini. De la un punct încolo, ele au implicat și doi copii blonzi. Și țin-te echilibristică! Se termină ziua în câteva ore, nu-i asta problema. Treaba e că un copil vrea în deal, unul în vale, unul în soare, unul pe lună. Domnul Matei-6-LEI a mers la escaladă. Fasole, în…
-
Vezi și tu ce faci cu FIFA aia!
Țin minte că atunci când erau băieții ăștia ai noștri mici mă gândeam cam așa: Ce să mă pornesc până spre baie sau bucătărie, că acuș începe să plângă. E OK, o să îi țin în brațe toată viața, aș face bine să get used to it! Nu trecură 6 ani și ce să vezi!…
-
Mai vreau o dată! De la început!
Uneori când îl iau la ora 1 de la grădiniță, Ștefan (3,5 ani) este numai lapte crud de capră cu miere Manuka. 🙂 Alteori NIMIC nu pare a-i intra în grații. Ca azi! 🙂 (Ce știu eu ce îl poate deranja în cele 5 ore cât stăm despărțiți sau ce teamă vrea să îndepărteze.) Venim…
-
Dumnezeu râde în timp ce noi ne facem planuri
Azi umbla un zvon prin tot Bucureștiul că băieții MaNa rămân până la ora 4 (PATRU!) la grădiniță! AMÂNDOI! OMG! OMG! 🙂 Tare m-am bucurat că în cele TREI(!!!)-ore-bonus-niciodată-așteptat o să pot crește firma până la cer. (Noi când zicem afacere de familie nu glumim.) A-HA! Cum era aia cu Dumnezeu care râde de se ține…
-
Te iubim oricând, Ștefan!
Anul ăsta, la un moment dat, ne-am urcat în mașină toți patru și am plecat în Turcia. Drum lung până la ‘Stanbol, mon cher! Sau cum s-o spune în turcă. Pe drumul ăsta lung, între un radio, un CD, o conversație, niște activități mai mult sau mai puțin educative pe bancheta din spate, o alergare…