Categorie: Cufărul cu amintiri

  • Bufnițe la linie sau alandala

    Bufnițe la linie sau alandala

    Am primit de Crăciun de la o prietenă bună un autocolant de perete cu o familie de patru bufnițe. M-a încântat foarte tare pentru că ambii copii îndrăgesc bufnițele și m-am și gândit cum bifez eu mai multe chestii deodată. Îl lipesc lângă patul din camera lor, poate or fi amândoi atrași să doarmă în…

  • Dragostea necondiționată se învață, se crește ca pe o floare, se simte și se transmite

    Dragostea necondiționată se învață, se crește ca pe o floare, se simte și se transmite

    În ultimii patru ani  am învățat zilnic despre dragoste. Am învățat despre cum pot iubi o idee, ceva ce nu există, dar va exista peste 9 luni, despre cum trebuie să mă iubesc în primul rând pe mine pentru a putea dărui iubire celor din jur. Dar mai presus de toate am învățat că dragostea e…

  • Fratele mai mic

    Fratele mai mic

    Când s-a născut Mihai, am plâns pe drumul spre casă de la maternitate. Cred că abia atunci simțeam ce e cu depresia post-partum. Plâng și acum când îmi amintesc momentul ăla. Erau atâtea mii de sentimente și gânduri amestecate care se loveau unele de altele. Simțeam că nu am fost corectă cu Maria, că nu…

  • La plimbare cu bipezii

    La plimbare cu bipezii

    Când am rămas însărcinată cu Victor nu reușisem să dau jos cele 5 kilograme ramase în plus. Nu mi-am făcut griji. Zilele trecute mi-am zis ce minunat ar fi să îmi arate cântarul cu 10 kilograme în minus. Nu am nicio șansă, deoarece simt nevoia să mănânc dulce în fiecare zi. Am auzit ca unul…

  • Perspective și fobii

    Perspective și fobii

    De când sunt mamă sunt din multe puncte de vedere mai fericită, sunt mai curajoasă, dar în același timp mai fricoasă. Dacă aș face o listă a fricilor, nu ar fi scurtă.  Încerc să le țin sub control și mă ajută mult calmul lui tati, care e deseori jumătatea mea rațională. Una din fricile acestei…

  • Uite, s-a trezit!

    Uite, s-a trezit!

    Este aproape ora 11. Toti 3 ne-am trezit de mai bine de 3 ore, asa ca oboseala își spune cuvântul, mai ales la Ioan. Se joaca pe covor cu Maria in timp ce eu pregătesc masa de prânz, dar il văd ca sta doar câteva secunde cu cuburile in mâini. Mârâie si apoi caută altceva…

  • Dacă ești rea, nu se mai joacă niciun copil cu tine!

    Dacă ești rea, nu se mai joacă niciun copil cu tine!

    Ieri a fost ziua cu maxima termică a săptămânii, așa că la ora 13, după ce am luat-o pe Maria de la grădiniță, am plecat cu ea în parc. Doar noi două. Se împlinește anul de când a început grădinița și Maria refuză în continuare orice gând sau aluzie de a dormi la grădiniță. Motivul…

  • Să deschidem portița prieteniei!

    Să deschidem portița prieteniei!

    ·

    ·

    În decembrie 3 fete frumoase au scris despre mine cum că aș fi o floarea-soarelui care de unde părea o inabordabilă de la distanță s-a întors și a arătat… Și au completat ele minunat acolo. Mă gândesc de multe ori că trimit așa o imagine în lume de „sunt inabordabilă-sunt inabordabilă-de trei ori sunt inabordabilă”.…

  • Maria s-a tuns! Singura!

    Maria s-a tuns! Singura!

    Maria are luna viitoare 3 ani. De pe la 2 ani si jumătate lucrează singură cu foarfeca. Totul a început când eu am vrut să tai eticheta de la un tricou care mă deranja. Atunci și-a verificat și ea tricoul și a zis că o deranjează. Am tăiat-o împreună. Apoi fiecare tricou/bluza/ciorapi/pantaloni care urmau să…

  • Papusari si marionete

    Papusari si marionete

    – Cum ti s-a parut astazi la scoala? – Am scris! – Ce ai scris? – Un text. – Despre ce era textul? – Despre un papusar. – Interesant. Uite, poti duce marioneta Pinocchio pe care am luat-o din Italia. – De ce sa o duc? – Sa va jucati cu ea, sa invatati sa…