Ma intind pe frunzele uscate in parc si privesc cerul senin de iarna.

Mereu am iubit iarna pentru ca prevesteste noi inceputuri. Cu un ochi la cer si cu unul la sot si copil incerc sa ma rup un pic de realitate, imi permit putin sa fug in trecut.

Acum multi ani o fetita se ascundea in iarba, se aseza pe spate si privea cerul si isi imagina cum va creste mare si va pleca din satul ei.

Visa ca o sa plece cat mai departe si nu o sa se intoarca niciodata.Trec iar si iar prin filtrul mintii fuga si in urma vorbele urate ale celor care m-au crescut.

Pana sa invat sa fug ma ascundeam in spatele casei si plangeam mult. Sunt singurele amintiri cu mine de cand eram foarte mica.

Ma asezam in iarba si rupeam bete in bucati cat mai mici si repetam:  1 bat se imparte in 2, 2  se impart in 4, 4 in 8 si tot asa pana ma plictiseam si uitam de ce am plans apoi ma intorceam si o luam de la capat.

Am invatat de copil ce e durerea si nu am cunoscut iubirea.

Nu am primit imbratisari, nici laude. Am primit primul sarut pe frunte cand aveam 19 ani si aduceam bani acasa si m-am ferit instinctiv!

Nu am stiut niciodata sa imi exprim sentimentele si nu m-am atasat prea tare de nimic. Am devenit un adult cu probleme. Ferice mie am gasit un sot dispus sa ma suporte si sa ma invete ce e dragostea.

Admir omul de langa mine pentru perseverenta si rabdare. Chiar si acum in relatia mea cu copilul meu imi atrage atentia cand suntem singuri si imi arata unde am gresit. Ce m-as face fara el?

Un adult cu probleme emotionale nu va sti cum sa se comporte cu copilul lui. Eu sunt mama care a urlat la copil sa taca ca nu mai suporta sa il auda, sunt mama care nu am stiut cum sa imi gestionez emotiile. Stiu ca voi fi judecata pentru asta si imi asum.

Merit sa fiu judecata, merit sa aruncati cu pietre.

Prima data cand am simtit furia aceea puternica in preajma copilului meu m-am speriat, am inceput sa ma documentez pe tema asta si gaseam articole cum sa rezolvi situatiile cu calm si rabdare.

M-au ajutat si aceste articole foarte mult dar furia tot revenea, ma enervam din orice, strangeam din dinti si fugeam din camera.

Imi era teama de mine.  Asta pana am descoperit ca eu sunt problema, nu copilul meu. Eu trebuie sa repar ceva la mine.

Cu timpul am devenit mult mai relaxata, am scris mult pe foaie si am rupt foile, am retrait tot si am iertat.  Pot sa spun ca m-am vindecat.

Nu am mers la psiholog cu toate ca ar trebui.

Nu mi-am facut curaj inca dar am puterea de a ierta si am iertat.

Am o minune de copil si ma bucur ca m-a ales pe mine ca mama, ma invata sa fiu femeie, sa fiu mama si sa fiu copil din nou. Am invatat ca exista solutii trebuie doar sa le vezi. Imi era teama si rusine si imi gaseam scuze de fiecare data cand ridicam tonul. Eu am rupt lantul. Nu vreau ca istoria sa se repete.

Vreau sa cresc un copil fericit, sanatos din punct de vedere emotional, un copil caruia sa nu ii fie teama sa isi deranjeze mama.

Denisa

P.S. Pentru părinți conștienți, care vor să își crească copiii fără furie, fără pedepse și fără dramă, pe 2 aprilie se organizează conferința Disciplina fara drama”, sustinuta de Dr.Tina Payne Bryson, psihoterapeuta si experta în parenting.

Iata cateva din motivele pentru care este bine sa participam, asa cum apar pe site-ul conferintei, aici:

Pentru că încă auzim prea frecvent că ”bătaia este ruptă din rai”, iar 84% dintre copiii români declară că sunt bătuţi de către părinţi, în condiţiile în care doar jumătate din aceştia din urmă admit că utilizează pedepsele corporale în relaţia cu copiii lor (sursă: Salvaţi Copiii).

Pentru ca etichetarea este modalitatea prin care ne definim copiii şi deja se ştie că abuzul emoţional şi cel verbal nu doar că îl rănește, ”dar îi oferă un model de acțiune pe care copilul de astăzi, viitor adolescent, tânăr, adult, îl va duce mai departe, în relație cu cei din jur.” (sursă: Salvați Copiii).

Pentru ca ”atunci când un copil face ceva apreciat a fi greșit, prima reacție a 54% dintre părinți este de a ridica vocea la copil, iar 11% dintre părinți pălmuiesc imediat copilul său îl trag de păr.” (sursă: UNICEF)

Pentru că este o mare nevoie de schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte disciplinarea copiilor; este o nevoie de psihoeducație referitoare la interacțiunea cu copiii, desfășurată pe mai multe paliere, începând cu familia și până la instituțiile de învățământ.

Pentru că mulţi dintre părinţii de azi au aflat deja ca „bătaia nu este ruptă din rai” şi că „acolo unde dă mamă” cresc doar resentimente şi emoţii precum ruşinea şi neputinţa.

Și pentru că toți aceşti părinţi au nevoie să descopere și alte modalităţi de interacţiune cu copiii lor, unele corecte şi eficiente, cu accent pe dezvoltarea unor abilităţi ce duc la relaţii mai bune, la sănătate mintală şi o viaţă plină de sens.

Detalii despre conferinta se gasesc pe pagina de facebook a evenimentului- aici

Din seria poveștilor vindecătoare citește și

Ce se întâmplă când unei palme peste față îi răspunzi cu un ‘Te Iubesc”

E un cerc vicios din care nu stiu cum sa mai ies cu mintea intreaga si fara a traumatiza ( si mai tare) copilul

“Dar ce, eu v-am bătut pe voi?”

Trimite și povestea ta vindecătoare la crestemoameni@gmail.com