Autor: Mama PRO
-

Viaţa la casă, o bucurie pentru copii
Eu am crescut la bloc, soţul meu a crescut în mare parte la casă şi pot să spun că se vede diferenţa dintre noi în multe puncte de vedere. Când e vorba de practicalitităţi şi lucruri care cer îndemânare, soţul meu este foarte priceput şi mereu îmi pare rău că am învăţat prea târziu să…
-
Tiparele de control si gradul de (in)depedenta a copilului
Se întâmplă de multe ori ca, din prea multă „știință” din cărți sau din nepricepere și sigur din dorința de a face CÂT mai bine, să greșim. E normal, am auzit că suntem oameni și noi, părinții. Copilul meu, de 2 ani si 9 luni, a crescut perfect pentru câte greșeli am făcut. Sincer, m-aș…
-
Copiii n-au nicio vină!
Acesta este un articol trist, cu o întâmplare tristă.. Mergând la dentist, am trecut pe lângă un băiețel, să fi avut 4 anișori, care era cu tatăl lui. Oameni simpli, modești, cred că locuiau la țară, grăbiți. Copilul avea o banană în mână, și, desfăcând-o, nu a fost atent, iar banana s-a rupt. A căzut…
-
Dezvoltarea morală a copiilor… cum se cumportă, de ce, care poate fi o explicație a acțiunilor?
Dezvoltare morală, dezvoltare…hmm.. mo-ra-lă. Indeed. Educație cu valori universale de care avem nevoie ca să fim mai buni, mai critici, mai toleranți unii cu ceilalți. Și totul pornește din copilărie. E intermimabilă discuția despre care ar fi acele valori, dar prima dată vă invit să descoperim cum se formează gândirea în jurul unui comportament moral (o…
-

Frânturi de discuții, gesturi = lecții de viață – cap II
O altă serie de frânturi care m-au făcut să cad pe gânduri.. Azi, două episoade minunate, zic eu. 1. Horia, fie c-a vrut, fie că n-a vrut, a fost plimbat de mic, pe ici-colo când aveam treabă. Am mai scris despre asta aici. Am fost foarte susținută până acum în toate angajamentele pe care mi…
-
Frânturi de discuții, gesturi = lecții despre viață- cap. I
Am acumulat de-a lungul timpului o serie de lucruri pe care mi le spunea Horia, în diverse situații, unele amuzante, unele triste, dar din care înveți multe. Și cu siguranță, ajungi să îți cunoști mai bine copilul. Redau, mai jos, scurte relatări din experiența noastră ca familie. Noi am tras concluzii sănătoase fie despre starea…
-
Nu vreau să mă spăl pe mâini, vreau să stau cu microbi!
Pe măsură ce crește, copilul meu e tot mai conștient de ce e în jurul lui și își exprimă părerea, are preferințe. Mă bucură acest lucru, e semn de independență în gândire, știe ce vrea și nu se lasă, chiar dacă uneori este peste puterile mele să îl conving să renunțe. Eu încurajez astfel de…
-
Anxietatea copilului meu = Nu eram acolo când s-a trezit într-un loc străin
Ei, am comis-o din nou. Fetelor, să vă ascultaţi intuiţia de fiecare dată când simţiţi acest lucru. Celorlalţi din jur, taţi, bunici, prieteni, daţi ascultare intuiţiei unei mame. S-a întâmplat să mergem într-o vizită de mai multe zile în Timişoara, un foarte frumos oraş şi să participăm la botezul copilului unor prieteni dragi. Am stat…
-
Ochii mari care vorbesc. Tu știi să asculți?
Are doi ani si jumatate si vede tot, simte enorm de multe si il ador. Provocarile sunt enorme la varsta aceasta, nici nu ma gandeam ca acei ochi sunt atat de deschisi si curiosi sa ma vada, sa ma urmareasca si sa traiasca, sa invete ritmul vietii de la mine. Stiam de toate provocarile intrebarilor…