Aseară, în timp ce alergam prin casă după Mihai care avea chef să fie alergat, Maria se așezase tacticos pe gresie în bucătărie și transformase centura scaunului pentru copii care curgea pe sub scaun într-un leagăn în care își dădea șobolanul, pisica și alte plușuri.
Nu am observat-o până când lui Mihai nu i s-a părut și lui interesant ce face și s-a așezat și el lângă ea să o imite.
Cum suntem în prima săptămână în formulă de 4 complet sănătoși, după luni de zile de răceli în lanț, butonul de panică s-a activat. GRESIE! RĂCEALĂ! MUCI! BATISTA BEBELUȘULUI! URLETE! ALĂPTAT NON STOP! MAMELOANE DUREROASE! NUUUUU!
– Maria, te rog să te ridici de pe gresie pentru că e rece și poți să răcești!
– Nu!
– Maria, te rog…..etc
– Nu!
-Bine, atunci eu o să mă duc să dorm cu Mihai în seara asta!
-NUUUUU! Vreau să dormi cu mine!
La limita răbdării și încolțită de panică, am apelat la tactici care nu îmi plac deloc și care nu vreau să fie parte a educației oferite de noi. (cu condiționări, amenințări, șantaj sentimental). Practic gura a vorbit fără mine, eu dându-mi seama ce fac în momentul în care am pus punct la frază.
Am schimbat repede subiectul, găsit altă soluție (nici nu mai știu care), s-a rezolvat civilizat și rapid. Dar în mintea mea îmi răsunau în continuare cuvintele pe care le-am scos pe gurî, care călcau în picioare ce mă chinuisem să construiesc și pentru a diminua rivalitatea între frați. Unele atitudini și modele de comportament sunt atât de întipărite pe creierul meu încât am nevoie de multă practică și multe respirații adânci până să evit apariția lor spontană.
Voi v-ați surprins scoțând pe gură cuvinte de care nu sunteți mândri?
Citește și Te iubesc pentru că… NU TREBUIE
Lasă un răspuns