– Nu mai bateti femeile! Nu mai bateti femeile!
Apoi a vrut sa stie mai multe. De ce unii oameni bat femeile.
I-am explicat ca unii oameni nu au fost educați să se comporte civilizat cu cei din jurul lor. Că unii oameni, când erau copii, au fost și ei bătuți poate de părinții lor și poate cred că explică mai bine lucrurile cu bătaie, deși acest lucru nu e adevărat. I-am explicat că unii oameni bat și femei și copii. Și că există și bărbați bătuți de către femei, chiar daca mult mai puțini. I-am spus chiar, că unele victime care sunt bătute ajung să moară. Moartea e un subiect care o interesează foarte mult de vreun an de zile. Nici nu mai știu când și de la ce s-a declanșat această curiozitate, dar frecvent mă întreabă de ce mor oamenii, cum mor, cum vom muri noi și eu mereu îi spun că vom muri când organismul nostru va fi foarte bătrân și nu va mai fi capabil să se bucure de viață. Că vom muri foarte târziu, după ce ne vom bucura foarte mult unii de alții, după ce vom vedea și întelege lumea, după ce vom ști sau vom învăța cum să fim fericiți, după ce vom face multe lucruri interesante.
În timp ce rumega informația, a găsit pe marginea drumului un băț. Am întrebat-o ce e cu bățul acela și mi-a explicat că îl are pentru a se apăra de oamenii răi. De cei care bat femeile, bărbații și copiii. Apoi mi-a zis că vrea să îi bată și ea cu bățul acela.
I-am explicat că oamenii nu sunt răi, ci fac doar, uneori, fapte rele, pentru că nu știu cum să facă altfel. Pentru că poate nu au avut cine să le ofere iubire, pentru că au multe greutăți și nu știu să le gestioneze, pentru că poate au crescut cu bătaie și atâta cunosc, pentru că nu au fost educați cum trebuie de părinții sau de profesorii lor. Educați să iubească oamenii și nu să îi lovească. Apoi i-am explicat (a nu știu câta oară) că violența naște violență și că nu rezolvă nimic dacă îi bate și ea cu bățul. Că există instituții ale statului care ar trebui să gestioneze aceste probleme și că oamenii care fac astfel de fapte rele ajung în închisoare. Și că oamenii acesta au mai degrabă nevoie de ajutor din partea celor din jur decât tot de bătaie. Seara, acasă, am discutat mult despre închisoare și ce înseamnă ea.
În timp ce mergeam, nu a vrut să renunțe la băț. Mi-a zis că îi e teamă să nu ne omoare oamenii care bat femeile etc. I-am zis că nu are de ce să-i fie teamă pentru că suntem în mijlocul multor oameni care protejează femeile, copii, bărbații și acesta e un protest pașnic. A vrut să păstreze bățul și mi-a zis apoi că e o baghetă magică cu care să ajute oamenii care fac fapte rele să nu mai facă și să fie oameni buni. A mers cu el o bună bucată de drum până când i-a intrat o așchie în deget de la bagheta magică și a renunțat la ea.
M-a mai întrebat unde mergem așa cu toții, i-am explicat că mergem la guvern și i-am explicat câte ceva despre miniștri și ce fac ei (sau mai exact despre ce ar trebui să facă miniștrii). Până la finalul marșului am simțit că teama îi scade, că s-a simțit din nou în siguranță, a cunoscut oameni frumoși pe drum, prieteni de-ai mei și a rămas cu o experiență frumoasă.
E o poveste dură, poate prea dură pentru un copil de 4 ani, însă cred că era pregătită să o înțeleagă mai ales că e o poveste reală, în mijlocul căreia trăim zi de zi. Prefer poveștile reale în detrimentul Albei ca Zăpada, care are un nivel de duritate similar.
Mă bucur că acest marș mi-a dat prilejul să îi vorbesc despre empatie și în alte moduri. Cred că e o lecție cu multe alte lecții incluse în ea și aș încuraja învățătorii și profesorii să vorbească deschis la școala despre astfel de evenimente și în locul orei de dirigenție, de cultură civică sau chiar de istorie, sociologie, filosofie, să participe cu clasa de elevi la astfel de marșuri care au rolul de a scoate la lumină probleme grave ale societății în care trăim și de a le căuta împreună soluții.
P.S. Las aici, la final, motivația marșului, așa cum apare pe pagina organizatorilor:
„
Ieșim în stradă pentru a condamna toate formele de violență împotriva femeilor! Vrem ca femeile să fie în siguranță acasă, pe stradă, la locul de muncă, în școli și în universități.
HAIDEȚI LA MARȘ !
– Pentru că în fiecare zi suntem martori la diferite forme de agresiune asupra femeilor, agresiuni care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român. Femeile sunt prizonierele unei culturi a violenţei în care victimele sunt sistematic decredibilizate, blamate şi stigmatizate.
– Pentru că 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014);
– Pentru că 27% din omoruri au avut loc în familie în 2015 (cf. datelor Ministerului Public);
– Pentru că 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei;
– Pentru că ordinul de protecție continuă să rămână un instrument legal care nu oferă siguranță reală victimelor violenței, deși a fost introdus în anul 2012;
– Pentru că fiecare acțiune de condamnare a violenței împotriva femeilor ne aduce mai aproape de o lume în care femeile trăiesc în siguranță.
– Pentru că sexismul, rasismul, clasismul, homofobia, sunt încă obstacole cu care trebuie să se confrunte femeile atunci când vor să reclame agresiunile și abuzurile;
– Pentru că vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile care au fost sau sunt nevoite să supraviețuiască violenței;
– Pentru că ne pasă și nu mai acceptăm să fim complici cu agresorii prin tăcere;
– Pentru că vrem să denunțăm public violența asupra femeilor și să condamnăm comportamentul agresorilor;
CE CEREM AUTORITĂȚILOR?
– Să existe un ordin de protecție de urgență/ordin de interdicție, emis de poliție imediat după constatarea faptei, care să asigure o protecție reală și rapidă.
– Statul român trebuie să transmită un semnal de toleranță-zero în ceea ce privește violența asupra femeilor.
– Să existe personal specializat pentru astfel de situații, care să țină cont de riscul de re-traumatizare a victimei.
– Să se înființeze centre specializate pentru cazurile de viol și violență sexuală, cu personal specializat care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală.
– Să existe colaborare între instituții ori de câte ori este tratat un caz de agresiune în familie, viol, hărțuire sexuală, exploatare sexuală. Poliţia, Justiția şi sistemul medical trebuie să fie instituţii de suport real pentru victime. Reprezentanţii instituţiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism pentru a le încuraja să aibă încredere să depună plângere şi să raporteze agresiunea.
– Să existe mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeile, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment.
„
Lasă un răspuns