Din seria povestilor vindecatoare, astazi o poveste de la o cititoare, Denisa.

Am un baietel de 1 ani si 7 luni, unicul copil, nascut la 28 de saptamani,950 de grame, mii si mii de problemute. Primul an a fost un cosmar voma si colici pana pe la 6 luni, inot, kinetoterapie pana la 1 an si 1 luna plus bolile obisnuite, bronsolite, viroze etc.

S-au dus toate astea, De pe la 8 luni am reusit sa dorm o noapte intreaga.  Pana atunci se trezea din ora in ora. M-am ocupat de el singura, sotul ma ajuta cu ce putea, un pic de curatenie, statea cu el sa merg la piata, lucruri marunte care au contat, e adevarat. In continuare singura cu el si sotul ma ajuta cand poate deoarece are un servici destul de solicitant.

Acum doua zile am vazut ca i-au aparut primele doua masele si al optulea dintisor, motiv pentru care ar fi trebuit sa fiu foarte intelegatoare la crizele lui de furie si la toate planseturile. Numai ca mami a cedat nervos, a cedat grav! Imi este rusine sa va spun ca nu vroia sa doarma, ma chinuiam deja de o ora si aveam si eu o programare peste 30 de minute la pensat, Acolo unde nu am mai ajuns de luni. Piticul nu vroia si nu vroia. Urla intr-una. Hranit este, curat este. Totul ca la carte. Vrea sa doarma pe mami.  Ok! O facem si pe-asta. Problema era ca tati nu mai venea si mami nu mai reusea sa il adoarma.

I-am aplicat doua palme la fundulet cu toti nervii pe care ii aveam. Seara la baita vad urma palmei mele pe spatele lui, am plans cu el acolo in baita si daca ar fi putut pamantul sa ma inghita ar fi fost minunat.  A fost ingrozitor si nu mai zic ca metoda cu palmele nu a functionat. Copilul nu a adormit, chiar din contra. Noroc ca a venit tati si l-a calmat.

I-am povestit sotului ce am facut de abia astazi si am hotarat de comun acord ca am nevoie de un pic de timp pentru mine.De cand s-a nascut copilul nu am facut absolut nimic pentru mine in afara de un pensat la cateva luni sau o baie cand doarme fara mami!

Sper din suflet ca asta sa imi fie o lectie si sa nu se mai intample asa ceva niciodata.Este usor sa ii judeci pe altii si eu vedeam mame care isi loveau copiii si am jurat ca nu voi face asa ceva numai ca oboseala si stresul isi spun cuvantul la un moment dat, Suntem oameni si gresim.

Stiu, toate astea sunt scuze dar faptul este consumat, De as putea as lua acele palme inapoi…

Denisa

Trimite-ne și povestea ta vindecătoare pentru a te ajuta pe tine și pe alții. Detalii despre concurs– aici.  Provocarea se adresează în egală măsură și taților sau părinților din alte generații, inclusiv celor care acum sunt bunici. 

Din seria poveștilor vindecătoare puteți citi:

Ce se întâmplă când unei palme peste față îi răspunzi cu un ‘Te Iubesc”

Despre limitele materne sau cum i-am pus ei o pernă peste gura cu urlete.

E un cerc vicios din care nu stiu cum sa mai ies cu mintea intreaga si fara a traumatiza ( si mai tare) copilul

Dar ce, eu v-am bătut pe voi?

Sursa foto: aici