-Maine e „uichend”? mă întreabă copilul mic cu speranță în glas la două ore de la somn ușor și noapte bună. Două ore în care în loc să încerce să adoarmă, el s-a jucat, a râs, a spus povești și a cântat cântece.

-Da, răspund, în speranța că e ultima întrebare a nopții. (n-a fost; nici măcar penultima)

-Adică putem să ne jucăm cât vrem? mă întreabă iar cu glasul și mai plin de speranță.

-Da, îi răspund cu tristețea gândului că nu este suficient timp de joacă pentru copilul meu de 4 ani și jumătate. De joacă de care îi place lui.

Mă întreb ce va răspunde peste 20 de ani când îl va întreba cineva cum i-a fost în copilărie.

Voi vă jucați cât vreți?

Fotografie- Copyright D’Alex Photography