Suntem într-o mare măsură ce ne-au arătat părinții noștri să fim.
Pe mine mama m-a rugat să fac curat. Și eu am făcut! Și când am văzut că o bucură că fac curat, am făcut din ce în ce mai mult.

Vârful muntelui l-am atins pe la 18-20 de ani când, în timp ce mergeam în casele prietenilor, mai strângeam puțin, pe ici, pe colo.
După ce m-am prins ce fac (ALOOO!), am început să cobor și să mă relaxez câte un pic câte un pic.

Tot mă tratez eu de câțiva ani buni, dar zvâcniri mai apar! 🙂
Într-o zi Matei a venit de afară, cu o rană mică, sângerândă.

– Ce s-a întâmplat? Ești OK?
– Da, m-am lovit și îmi curge puțin sânge.
– Stai puțin, îi zic și dau să aduc Gâtulețul Fericit.

Între timp, și eu ca și Dory din Finding Nemo, văd că a vărsat în hol niște frunze și resturi și mă apuc să le strâng.

După ce s-a asigurat că are privirea mea, mi-a spus calm și ferm: Mama, este mai importantă rana mea decât să strângi pe jos!

Are PERFECTĂ, dar PERFECTĂ dreptate puiul ăsta de om! 🙂

Credit foto: Fotografii de Familie

Cu drag,
Maria, MaNa

Citeste si Trebuie să scăpăm de TREBUIE!