Inspirată de un desen frumos ca un vis, am scris această poezie:

Pisicile lui Noe

Pisicile  pe care Noe

Le-a luat cu el pe arcă

Aveau cozile de fier,

Pescuiau peștii din barcă.

L-au convins pe bunul Noe

Să ia chiar patru surate.

Pentru că au ochii ageri

Și văd tare bine-n noapte.

Să ghideze arca-n lume

Peste apele nebune.

Care-acoperă Pământul

Și scaldă viața în spume.

Au inventat o poveste

Cum că lumea făr’ de veste

S-ar fi transformat deodată

Într-o carte animată.

Altfel cum să poată oare

Urși polari și căprioare,

Pinguini și papagali,

Lei și tigri și șacali,

Elefanți și vrăbioare,

Girafe și foci și orci

Să trăiască lângă porci.

Nu că porcii-ar fi problema,

Onorabili sunt și ei.

Dar eu am acum dilema

Cum de nu s-au sufocat

Urșii fără de vânat,

Fără aerul din nord

Cum de-au rezistat la cord?

Cum de vulpea cea polară

A devenit cea solară?

Cum a reușit el, Noe,

Să aleagă, fără voie

Care leu s-urce pe arcă

Și care să se înece?

Cum de nu l-au devorat

Să îl bage-n pântece?

Cum, de la atâta apă

Care a umplut Pământul,

N-am ajuns o lume-a peștilor?

Cum de nu au ei cuvântul?

Cum de-acoperit-a munții

Apa mare din potop?

Însă au avut suflare

Și la opt mii opt sute patrușopt

Specii care pot să sufle

Doar în aerul lor cald

Și și-ar da duhul pe loc

În cel mai rarefiat.

Cum, de ce și oare unde

Care, cine, când? Răspunde!

Pentru multe întrebări

Cu răspunsuri în doi peri

Noe a avut pisici

Să răspundă cu lipici

Oricui nu voia să creadă

Să audă și să vadă

Venerabila poveste.

Pisicile lui Moș Noe

N-au știut de domnul Goe.

Dar au avut fantezie

Dând pe-afară din cutie.

Și ne-au spus povești cu tâlc,

Doar dacă tăcurăm mâlc.

Ada Ciontu și desenul ei minunat mi-au inspirat această poezie. (Copyright Ada Ciontu)