Intalnim tot felul de oameni, traim diverse experiente, avem momente de constientizare sau trecem superficial pe langa anumite imprejurari dar care nu ne sunt deloc intamplatoare. Daca in clasa a opta am fost marcata de catre profa care mi-a spus ca sunt singurul sau elev care nu isi tine mainile in buzunare atunci cand ii vorbeste – lucru pe care nu-l voi face in veci, pentru ca ma urmaresc spusele ei – nu de curand am trait cel mai intens moment ‘marcator’.

Stiam definitia empatiei, as fi spus ca sunt o astfel de persoana, ca stiu sa empatizez, ca ii inteleg pe altii…de fapt,  intelegeam doar pe cine voiam, doar pe cei pentru care aveam o afinitate si cel mai probabil doar ca sa le evidentiez ‘intelepciunea’ mea sau pentru a ma ridica peste nivel…

Si am sa exemplific: ma indreptam spre un curs de comunicare asertiva, era prea dimineata pentru mine si ploua cu galeata. Cand am iesit din parcare am luat-o pe strada din stanga, nu stiu de ce, dar niciodata nu aleg drumul acela. Bineinteles ca era blocata de o masina de gunoi, asa ca m-am intors pe straduta pe care obisnuiesc sa ies din parcare, insa o alta masina blocheaza strada, iar cei 2 batranei, fara griji si graba, insa tafnosi nevoie-mare, imi fac semn ca nu-i intereseaza, trebuie sa astept, doar ei au de scos cumparaturile din portbagaj pentru a le urca in bloc! Ii rog sa parcheze pe zecile de locuri goale, sa am loc sa trec pentru ca ma grabesc si nu am alternativa; ma refuza cu un gest ferm si isi vad de treaba. In acel moment ma transform! cobor in ploaie si ma duc chitita pe ei, cand…

…constat ca aveau portbagajul plin de sacose de cumparaturi iar prima mea reactie a fost sa le spun ca am venit sa ii ajut, pe un ton cald si relaxat. Nu-mi venea nici mie sa cred, ma intrebam chiar, ce as fi fost in stare sa le zic, cum aveam oare in plan sa ii intimidez?!

In urmatoarele 3 minute, nu am mai scos vreun sunet, eram impietrita; ii ascultam si nu-mi venea sa cred, cum cei 2 batranei imi vorbeau atat de minunat, m-au complimentat continuu, si-au cerut pana si scuze pentru masina lasata in mijlocul strazii. Bineinteles ca m-am topit, si am promis ca nu ma voi mai lasa pacalita de temperamentul pe care cei din jur incearca sa mi-l alimenteze, doar asa, ca sa ne aratam unul altuia ce putem, dar nu ne imaginam ca este de fapt o falsa proiectie. Apoi mi-am dat seama ca as putea sa-mi controlez comportamentul fiindca acesta nu face parte din personalitatea mea, ci este o alegere. De atunci, eu am ales sa nu ma mai las condusa de temperament, sa nu ma despic firu-n patru ci sa accept nevoile fiecaruia, fara a mai lua personal fiecare reactie impulsiva. Cei din jur spun ca-s diferita, sotul meu observa cel mai des, fiica mea imi povesteste cu alt glas nazbatiile de la gradi, iar o colega se intreba cum de nu am pocnit furnizorul care ne-a lasat balta. Eu cred ca empatia este o trasatura care se invata si care ofera la randu-i, muuuulte beneficii! De ce nu ar fi pentru oricine?!

Carmen

Citeste si Sunt o mămică proaspătă pentru tine! Sau despre empatie