ULUITOR! Iata ce i s-a intamplat unei femei dupa ce a devenit mama!
Cam asa ar suna titlul de can can al povestii pe care urmeaza sa o cititi.
Sa fie clar de la inceput! Stiti femeia aia care urca pe scara ierarhica in fusta creion si pantofi cu toc? Cea care, acasa fiind, amesteca in cratita cu ciorba si, in acelas timp, butoneaza smartphone-ul raspunzand la emailuri de servici? Aceea care se trezeste la unu dimineata, realizeaza ca a uitat X lucru pe care e musai sa i-l spuna lui Y coleg, la prima ora, asa ca isi noteaza pe un post it pe care il lipeste langa periuta de dinti?
Ei bine, va salut. Vinovata!
Si toate astea pana cand o problema de sanatate m-a pus „pe pauza” vreo 3 saptamani. Credeti ca m-am „lasat” asa usor intimidata? Nu! Mi-am luat laptop si agenda si am lucrat 8-9 ore pe zi, din pat si in ciuda recomandarii medicilor de a ma odihni.
Am revenit la birou, mandra de realizarea mea si SOCANT: nimeni nu parea sa aprecieze daruirea mea.
Mmmmbon! Ce a urmat va va UIMI! Putem sa o numim „trezire”, „revelatie”, „ticait al ceasului biologic”. Cert este ca mi-am dat seama ca sa devin mama m-ar face cu adevarat fericita.
Zis si facut. Pe bune. Caci am ramas rapid insarcinata si am devenit mama unui prunc perfect si minunat.
INCREDIBIL, dar carierista preamultiubitoaredejob si-a aratat capul urat cand am ales sa petrec un an in concediul de crestere a copilului, desi inima ( de mama ) imi spunea cu totul altceva.
Timpul a trecut prea repede si m-am intors la serviciu. Vreme de aproape 2 luni, ne-am „chinuit” cu mic, cu mare, cu tatic, cu bebelus, cu bona si cu mama trista si nelinistita ( asta fiind eu!) sa ne acomodam cu situatia. Din fericire, bona a fost un dezastru si ne-am despartit pe motiv de „nepotrivire de caracter”. Da! Ati citit bine: din fericire. A urmat o saptamana de plans. Al meu. Caci nimanui nu i se mai parea atat de grav sa fiu nevoita sa gasesc in cateva zile o solutie pentru ingrijirea bebelusului in lipsa mea.
Am cautat crese, alte bone, bunici disponibili, vecine de varsta a treia. Carierista incerca sa ma convinga ca asa trebuie: copilul are nevoi materiale, eu am muncit prea mult ca sa ajung in pozitia asta profesionala etc. N-am mai suportat-o! Am luat-o de brat, m-am inarmat cu o lopata si am dus-o in padure, asemenea Albei ca Zapada.
Va voi scuti de detaliile „sangeroase” si trec, rapid, la ce a urmat a doua zi.
M-am intors la birou si am anuntat, calma si impacata:
– Raman acasa cu copilul!
In loc de incheiere, te invit la o discutie deschisa despre cum ne „schimba” mamicia! Povestea ta care e?

Fotografie- Copyright D’Alex Photography