Îi prezint pe rând 5 feluri de mâncare.

Și el alege unul de care mama n-are.

-Ciorbă, ciorbiță, nu vreau decât ciorbiță!

Vreau chiar acum ciorbiță!

Și nu mai vreau sarmale!

Și nici altă mâncare

Decât ciorbă cu sare

Și pâine

Cu semințe.

Și vine dimineața

Și-i gata și ciorbița.

Miroase-n toată casa

De aici și pân’ la NASA

Și-l strigă mama lui:

-E gata ciorba, pui!

-Bleah! Câh! Nu vreau ciorbiță!

Acum vreau tocăniță!

Cu morcovi și cartofi

Și vreau și înghețată

Și tort de ciocolată.

-Și eu ce fac cu ciorba?

Întreabă mama lui.

-O pui în pălărie!

Și eu pun pofta-n cui.

Scrisesem asta demult,  într-o seară, inspirată bineînteles din fapte reale și nu știu de ce a rămas nepublicată. Că doar n-oi fi singura care trece prin astfel de chinuri. S-or mai distra și alți părinți. N-am găsit prin telefon decât o poză cu salată bună de vară cu roșii, ceapă, măcriș, pătrunjel și busuioc. Merge în loc de ciorbă.