Spasmul plânsului la bebeluși, un fel de Baba Cloanța

·

·

Cand avea Anastasia doar 2 săptămâni de viață, am avut prima sperietură grozavă.

Abia ce îi dădusem să mănânce și adormise in brațele mele. Dintr-o dată a scos un jet de lapte care m-a speriat îngrozitor. La vremea aia, abia ne obișnuiam una cu alta, nu prea știam eu cum e cu jeturile de lapte, astfel că reacția mea a fost de groază.

Nu știu dacă ea s-a speriat de reacția mea sau de faptul ca a vomitat așa. Imi amintesc ca am ridicat-o repede, am zburat cu ea, nu știu cum din pat, am auzit 2 scantece de plâns, după care, stop, s-a oprit din respirat, se învinețise toată. Au fost cele mai lungi secunde din viața mea.

Și-a revenit apoi de parcă nu se întâmplase nimic. In schimb, noi am rămas marcați de eveniment. Am aflat apoi ca fenomenul se numește spasmul plânsului. De atunci, a mai avut câteva episoade, mai ușoare, cauzate de lovituri mai puternice. Dar aseară, am retrăit experiența de la 2 săptămâni, s-a lovit la cap de dunga patului și a început să plângă.  Din nou i s-a oprit respirația, se învinețise, se îneca si episodul a sfârșit prin suspine adânci. Nu pot sa descriu in cuvinte ce se întâmpla atunci in capul, in inima mea….groaznic. Oricât ai vrea să-ți păstrezi calmul, pur si simplu, nu poți!!!

spasmul plansului la bebelusi

Am zis sa vă povestesc pățaniile noastre si sa va explic totodată, cum e cu spasmul ăsta al bebelușului. Explicațiile nu-mi aparțin, ci sunt informații primite de la medicul nostru pediatru.

SPASMELE PLANSULUI se petrec în urma unei sperieturi, a unei cazaturi, a unei lovituri sau a unei dojeneli.Copilul nu mai respira, se învinețește sau devine palid si în final începe sa planga. Unii copii, isi pierd chiar cunostinta. Copilul își revine rapid, in mai puțin de un minut.  Ce trebuie să faci in situația asta? Ei bine, nimic. Trebuie sa fii calm ( greu de făcut), sa nu agiți copilul sau să-l lovești pentru ca nu se va termina spasmul mai repede (de altfel, nu e bine să lovești copilul în nicio circumstanță). Nu este necesar sa faci respirație gură la gură sau altă modalitate de reanimare.
Totuși, există situații cand trebuie consultat un medic:
-cand este vorba de un copil cu varsta mai mica de 6 luni.
-cand revenirea durează mai mult  de 5 minute.
– cand copilul nu se comporta normal dupa episod.

Voi ați trecut prin asemenea episoade? Cum le-ați gestionat?

De aceeași autoare citește și Bebelușul standardelor…

Sursa foto- aici

 


Comments

3 răspunsuri la „Spasmul plânsului la bebeluși, un fel de Baba Cloanța”

  1. Am trecut si noi prin asa ceva, la noua luni ale baiatului meu. M-am speriat groaznic, senzatia, sentimenele mele din clipele alea inca imi dau fiori, au fost cele mai groaznice 40 secunde-1 minut din viata mea (nu pot sa estimez corect intervalul). Noi atunci am chemat salvarea si am mers la spital pentru ca imi era teama de ce ar putea urma, apoi dupa ce ni s-a spus ca este vorba de spasmul hohotului de plans, am fost la oftalmolog, cardiolog si 2 neuropsihiatri infantili,(dintre care unul mi-a spus ca fiul meu este de fapt un mic terorist…) pentru a exclude alte cauze. Puiul meu are 2 ani si de atunci nu am mai avut episoade in care sa-si piarda cunostinta, am resusit sa le evitam. Dar episoade de plans cu apnee au fost nenumarate. Noua ni s-a spus sa ii facem masaj puternic pe piept/ spate, sa ii suflam pe fata, sa il prindem de nas, sa il scoatem la geam daca este frig afara sau sa il stropim cu apa rece. Am asistat si la plansul altor copii, multi nu au respirat mai multe secunde decat nu respira al nostru, noi, eu si sotul, mereu ne-am panicat, in timp ce parintii erau linistiti. Singura diferenta a fost ca ei nu trecusera prin ce am trecut noi, dar dupa ce iti vezi copilul ca nu mai respira nu mai poti privi relaxat un plans cu apnee.
    Multa sanatate si sa nu mai treceti niciodata prin asa ceva!

  2. Avatar marina
    marina

    Si bebelul eu mi-a facut pana acum 4 crize , 2 din senin , a inceput sa planga si nu mai respira , ochosorii iesiti din orbite si blocat … Si-a revenit imediat, in cateva secunde dar sperietura mea a durat cateva ore… Am fost la medic si mi-a spus ca nu exista tratament pentru asa cv , cand mai face sa-l ud usor cu apa pe fata si sa-i suflu usor , sa-mi pastrez calmul ( ceea ce imi este foarte greu , incep si tremur toata)

  3. Prima data bebe avea vreo 8 luni, se tinea de un scaun si a cazut pe spate, a plans odata si l-am luat in brate linistita si mi-a lesinat pret de cateva secunde, cu schimbarea culorii la fata, era o leguma, am dat sa fug spre usa si si-a revenit, a doua oara aceasi poveste, dar am luat-o in brate am suflat pe fata si-a revenit, apoi continua plansul…ma sperie faptul ca nu o sa fiu tot timpul langa eA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *